Preşedintele Franţei a decretat stare de urgenţă şi închiderea frontierelor. AFP: Cel...

Preşedintele Franţei a decretat stare de urgenţă şi închiderea frontierelor. AFP: Cel puţin 158 de morţi

455
0
DISTRIBUIȚI

Cel puţin şapte atacuri teroriste simultane au avut loc, vineri seară, la Paris. De asemenea, a existat şi o luare de ostatici, într-o sală unde avea loc un concert rock. Acolo, cel puţin 100 de oameni au fost ţinuţi ostatici câteva ore de mai mulţi atacatori. Forţele de ordine au intervenit şi i-au ucis pe aceştia. Cel puţin patru atacatori ar fi fost ucişi.
Primăria Parisului a anunţat că cel puţin 118 oameni au fost ucişi în urma luării de ostatici. Nu este clar câţi oameni se aflau în sala respectivă.
În total, bilanţul oficial se ridică acum la 158 de morţi.
Președintele Franței a declarat stare de urgență în toată țara și a închis frontierele Franţei.
“În aceste clipe atacuri teroriste fără precedent au loc în Paris. Sunt mai multe zeci de morți, mulți răniți. E o eroare. Am mobilizat toate forțele posibile până la anihilarea teroriștilor. Am convocat Consiliul de Miniștri. Starea de urgență va fi decretată, anumite drepturi vor fi interzise. Se vor închide frontierele ca să fim siguri că nimeni nu va părăsi țara. E o încercare teribilă. Trebuie în acest moment dificil și am un gând pentru victime, pentru familiile lor să fim uniți”, a declarat președintele Francois Hollande.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ